Pâinea zilnică:
03.06.2023
”setarea PRIORITĂȚILOR 2”
Iosua 1:8-9 NTR
”Cartea aceasta a Legii să nu să se depărteze de gura ta! Meditează asupra ei zi și noapte, veghind, astfel încât să poți împlini tot ceea ce este scris în ea, căci atunci vei reuși oriunde vei merge și vei prospera! Oare nu Eu ți‑am poruncit: fii tare și curajos! Nu te îngrozi și nu te înspăimânta, fiindcă Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine oriunde vei merge!“
Vedem că Dumenzeu ”insistă” în a ne atrage atenția aspupra Lui, asupra Cuvântului Său!
Cuvântul Lui Dmnezeu este Biblia, Cuvântul Lui Dumnezeu este Isus Hristos!
Biblia este cuvântul ROSTIT
Domnul Isus este cuvântul REVELAT
Ioan 1:1-3 VDC ”La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o”
Cu ale cuvinte, în versetul zilei, Dumnezeu ne îndeamnă să stăm aproape de Domnul Isus. Doar în Domnul Isus avem totul.
1 stai in Isus si imita-L, fii bland si smerit cu inima, si vei avea doar victorii.
2 Vorbește Cuvântul Lui Dumnezeu
Partajează acest conținut: