Pâinea zilnică:

CREDE că Domnul Isus, este cu tine, este în inima ta, prin Duhul Sfânt, dacă L-ai invitat! AMIN!

28.05.2023 -29.05.2023

”MARTOR”

Faptele Apostolilor

”În timp ce era împreună cu ei, (Isus) le‑a poruncit: „Să nu vă îndepărtați de Ierusalim, ci să așteptați promisiunea Tatălui, despre care ați auzit de la Mine. Căci Ioan, într-adevăr, a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.“ Voi însă veți primi putere atunci când va veni Duhul Sfânt peste voi și veți fi martorii Mei în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginea pământului. După ce a spus aceste lucruri, Isus a fost înălțat și, în timp ce se uitau la El, un nor L‑a luat dinaintea ochilor lor. Faptele Apostolilor 1:4-5, 8-9 NTR

Când a sosit ziua Cincizecimii, erau cu toții la un loc. Și deodată, din cer a venit un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa în care ședeau ei. Li s‑au arătat niște limbi ca de foc, care s‑au împărțit și s‑au așezat pe fiecare dintre ei. Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. Faptele Apostolilor 2:1-4 NTR

După ce s‑au rugat fierbinte, locul unde erau adunați s‑a cutremurat, și toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească despre Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” Faptele Apostolilor 4:31 NTR

            Explicație:

În ziua Cinzecimii (RUSALII), a luat ființă Biserica Nouă – Noului Testament (Noul Legământ). Această nouă Biserică este format din Pietre vii (copiii Domnului Isus)* și are la bază Jertfa Domnului Isus și prezența DUHULUI SFÂNT (DS) în inima credinciosului, spre deosebire de Vechiul Testament (Vechiul Legământ), unde Duhul Sfânt venea ocazional peste copiii Domnului (vechea slujire de la Templu).

Această prezență a DS în inima credicniosului determină o nouă făptură spirituală ce are conexiune cu Dumnezeu, în Numele Domnului Isus. Prezența DS te ghidează, te învață (așa cum arătam anterior), te ajută să trăiești o viață după Voia Tatălui Ceresc și tea jută să înfăptuiești Lucrarea la care te-a chemat Domnul Isus. În cazul acesta din urmă ajutorul pentru lucare se numește UNGERE.

Vedem că Domnul Isus le-a spus ucenicilor să aștepte această UNGERE, apoi vor fi MAartorii Domnului Isus. A fi martor, printre altele îneamnă să spui altora ce a făcut Domnul în viața ta sau a celor din jurul tău, sau să fi Martor printr-o viață curată…

            Fără Duhul Sfânt viața credinciosului este lipsită de putere, lipsită de ghidare clară, și searbădă. 

*Cine formează Biserica Lui Dumnezeu?

Biserica lui Dumnezeu nu este o clădire de piatră, sau un loc anume. Biserica sunt credincioşii, pietrele vii care formează casa lui Dumnezeu.

19 Aşa dar, voi nu mai sînteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sînteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,
20 fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. 21 În El toată
 clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfînt în Domnul. 22 Şi prin El şi voi sînteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul. (Efeseni 2:19-22)

Apostolul Pavel a scris astfel Bisericii din oraşul Corint din Grecia:

27 Voi (creştinii care au încheiat legămînt cu Isus)sînteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.(1Corinteni 12:27)

Pâinea zilnică 29.05.2023. Ioan 15:10-17:

„Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, așa cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții așa cum v‑am iubit Eu! Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta, și anume să‑și dea cineva viața pentru prietenii lui. Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc sclavi, pentru că sclavul nu știe ce face stăpânul lui, ci v‑am numit prieteni, pentru că v‑am făcut cunoscut tot ceea ce am auzit de la Tatăl Meu. Nu voi M‑ați ales pe Mine, ci Eu v‑am ales pe voi și v‑am desemnat să mergeți și să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice‑I veți cere Tatălui în Numele Meu să vă dea. Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiți unii pe alții!”

Ioan 15:10, 12-17 NTR

……………………………..

Dragoste, ascultare, roade = prietenie cu Domnul Isus!

Iubirea se dovedește prin ascultare, ascultarea aduce dragoste și roade, roadele aduc câștig, câștigul aduce o relație, iar relația te unește cu Dumnezeu.

Dumnezeu pune mare preț pe CARACTER.

Partajează acest conținut: