Bună, liniște totală?
Cineva îmi tot trimite Rapsodia.
Acesta este răspunsul meu: Isus este Adevărul și Adevărul trebuie spus. Amin!
Aceasta cărțulie cuprinde învățăturile unui predicator…
Domnul Isus este dragoste, Mântuitorul meu, Stăpânul meu, Domnul meu, El este Alfa și Omega, Isus este …., Dar în niciun caz El nu este mamona, Domnul banilor… Evanghelia este Isus Hristos, Cuvântul Lui Dumnezeu, Cuvântul Viu care a venit să mântuiască.
Domnul Isus îi iubește pe săraci, amărâții, bolnavi, pe cei care n-au un ”job” sau o sursă de venit, Isus îi mângâie pe cei care plâng, pe cei care suferă pentru alții.
Domnul Isus este Domnul Domnilor și Regele Regilor, El nu cerșește, ci daruiește (s-a dat pe sine pt noi, s-a smerit venind într-un chip de om pe pământ că sa moara pt noi, pt a avea mântuire)….
Evanghelia prosperității, a banului și a puteri = un Isus fals, un Isus care nu-i iubește pe cei fără bani, fără un venit lunar, adică pe cei ce nu pot da… Acesta este un Hristos falsificat care cerșește și nu daruieste…
Domnul Isus mi-a apărut de multe ori in vise și viziuni și mi-a vorbit. E diferit față de ce-L pe care îl prezintă acești oameni….. Este Domnul Isus al Evangheiei, al Veștii Bune. Și tot ce mi-a arătat și vorbit El de a lungul timpului se întâmplă acum cu exactitate.
”Când a văzut Isus mulțimile, a urcat pe munte. După ce S‑a așezat jos, ucenicii Lui s‑au apropiat de El. El Și‑a deschis gura și a început să‑i învețe, zicând: „Fericiți sunt cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția Cerurilor! Fericiți sunt cei ce jelesc, căci ei vor fi mângâiați! Fericiți sunt cei flămânzi și însetați după dreptate, căci ei vor fi săturați! Fericiți sunt cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Fericiți sunt cei curați în inimă, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu! Fericiți sunt cei împăciuitori, căci ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu! Fericiți sunt cei persecutați din cauza dreptății, căci a lor este Împărăția Cerurilor! Fericiți sunteți voi, când, din cauza Mea, oamenii vă insultă, vă persecută și spun tot felul de lucruri rel,…
…Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și vi se vor da și toate acestea. Nu vă îngrijorați deci de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Îi este de ajuns zilei necazul ei.” Matei 6:33-34 NTR
https://bible.com/ro/bible/126/mat.6.33-34.NTR
Împărăția lui Dumnezeu = Isus Hristos
Amin!
Astăzi, în biserică sunt multe ungeri false (Cristoși mincinoși).
Umple Biserica cu Duh Sfânt și Foc!
Adevăratul Foc Al Duhului Tău Cel Sfânt, care pentru unii va fi o binecuvântare, iar pentru alții va fi necaz…Îți mulțumesc Tata Sfânt in Numele Lui Isus că tu lucrezi cu putere astăzi pe pământ, tu scuturi și trezești!
Amin!
Slava ta umple pământul!
Amin, Doamne!
La multi am văzut că mântuirea și binecuvântarea lui Dumnezeu sta numai în bani. Cu cât ai mai multi bani, cu atât ești mai binecuvântat
FALS!
Domnul Isus mi-a vorbit direct săptămâna trecută despre acest gen de „biserici”, unde oamenii își imaginează că îl văd pe Isus.
Și Domnul mi-a spus: „Acesta este un Isus fals”. Domnul Isus m-a chemat și m-a trimis ca să le vorbesc oamenilor tot ce îmi arată și îmi vorbește El.
ADEVARUL, Care este numai ISUS!
O,…acesta este Timpul când Domnul se arătat cu toată puterea……
Pt cine nu știe, de câteva zile incoace, mi se trimite emisiunea acestui tip… Nu am văzut decât confirmarea Domnului …serviciul din fiecare seara nu a fost decât cerșetorie de bani, manipulare grosolană…
Trebuie sa spun că serviciile acestora sunt și traduse…
Acesta este timpul când Domnul Isus îi expune pe ”lupii” din biserici și îi scutură!
Acesta este timpul când Tu Doamne Al Oștirilor – Isus SavaOt scuturi lumea!
Acesta este timpul când Slava Ta Doamne Isus Umple Pământul!
Amin, Haleluiah!
”Mulți nu inteleg acum, dar scurt este tipul și vă spun că o să înțelegeți tot, pentru că Eu, zice Domnul, lucrez cu putere pe întreg pământul…!”
Amin!
”ca să nu mai fim copii, duși de valuri încoace și încolo și purtați de orice vânt de învățătură prin șiretenia oamenilor, prin viclenia lor în ce privește uneltirea înșelăciunii, ci, spunând adevărul în dragoste, să creștem în toate privințele în El, Care este Capul, Cristos. Din El, tot trupul, bine închegat și strâns legat prin ajutorul fiecărei încheieturi, își primește creșterea potrivit cu măsura lucrării fiecărei părți, și astfel se zidește pe sine în dragoste.” Efeseni 4:14-16 NTR
Bună, liniște totală?
Cineva îmi tot trimite Rapsodia.
Acesta este răspunsul meu: Isus este Adevărul și Adevărul trebuie spus. Amin!
Aceasta cărțulie cuprinde învățăturile unui predicator…
Domnul Isus este dragoste, Mântuitorul meu, Stăpânul meu, Domnul meu, El este Alfa și Omega, Isus este …., Dar în niciun caz El nu este mamona, Domnul banilor… Evanghelia este Isus Hristos, Cuvântul Lui Dumnezeu, Cuvântul Viu care a venit să mântuiască.
Domnul Isus îi iubește pe săraci, amărâții, bolnavi, pe cei care n-au un ”job” sau o sursă de venit, Isus îi mângâie pe cei care plâng, pe cei care suferă pentru alții.
Domnul Isus este Domnul Domnilor și Regele Regilor, El nu cerșește, ci daruiește (s-a dat pe sine pt noi, s-a smerit venind într-un chip de om pe pământ că sa moara pt noi, pt a avea mântuire)….
Evanghelia prosperității, a banului și a puteri = un Isus fals, un Isus care nu-i iubește pe cei fără bani, fără un venit lunar, adică pe cei ce nu pot da… Acesta este un Hristos falsificat care cerșește și nu daruieste…
Domnul Isus mi-a apărut de multe ori in vise și viziuni și mi-a vorbit. E diferit față de ce-L pe care îl prezintă acești oameni….. Este Domnul Isus al Evangheiei, al Veștii Bune. Și tot ce mi-a arătat și vorbit El de a lungul timpului se întâmplă acum cu exactitate.
”Când a văzut Isus mulțimile, a urcat pe munte. După ce S‑a așezat jos, ucenicii Lui s‑au apropiat de El. El Și‑a deschis gura și a început să‑i învețe, zicând: „Fericiți sunt cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția Cerurilor! Fericiți sunt cei ce jelesc, căci ei vor fi mângâiați! Fericiți sunt cei flămânzi și însetați după dreptate, căci ei vor fi săturați! Fericiți sunt cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Fericiți sunt cei curați în inimă, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu! Fericiți sunt cei împăciuitori, căci ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu! Fericiți sunt cei persecutați din cauza dreptății, căci a lor este Împărăția Cerurilor! Fericiți sunteți voi, când, din cauza Mea, oamenii vă insultă, vă persecută și spun tot felul de lucruri rel,…
…Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și vi se vor da și toate acestea. Nu vă îngrijorați deci de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Îi este de ajuns zilei necazul ei.” Matei 6:33-34 NTR
https://bible.com/ro/bible/126/mat.6.33-34.NTR
Împărăția lui Dumnezeu = Isus Hristos
Amin!
Astăzi, în biserică sunt multe ungeri false (Cristoși mincinoși).
Umple Biserica cu Duh Sfânt și Foc!
Adevăratul Foc Al Duhului Tău Cel Sfant, care pt unii va fi i binecuvântare, iar pt alții că fi necaz…Îți mulțumesc Tata Sfânt in Numele Lui Isus că tu lucrezi cu putere astăzi pe pământ, tu scuturi și trezești!
Amin!
Slava ta umple pământul!
Amin, Doamne!
La multi am văzut că mântuirea și binecuvântarea lui Dumnezeu sta numai în bani. Cu cât ai mai multi bani, cu atât ești mai binecuvântat
FALS!
Domnul Isus mi-a vorbit direct săptămâna trecută despre acest gen de „biserici”, unde oamenii își imaginează că îl văd pe Isus.
Și Domnul mi-a spus: „Acesta este un Isus fals”. Domnul Isus m-a chemat și m-a trimis ca să le vorbesc oamenilor tot ce îmi arată și îmi vorbește El.
ADEVARUL, Care este numai ISUS!
O,…acesta este Timpul când Domnul se arătat cu toată puterea……
Pt cine nu știe, de câteva zile incoace, mi se trimite emisiunea acestui tip… Nu am văzut decât confirmarea Domnului …serviciul din fiecare seara nu a fost decât cerșetorie de bani, manipulare grosolană…
Trebuie sa spun că serviciile acestora sunt ți traduse…
Acesta este timpul când Domnul Isus îi expune pe lupii din biserici și îi scutură!

Partajează acest conținut: